Cineva ar putea întreba, “de ce am vrea să scăpăm de atașamente?” “Atașamentele sunt normale, atașamentele fac parte din viață”.
Da, atașamentele sunt normale și fac parte din viață, din viața unui om care bâjbâie în inconștiență.
Atașamentul, așa cum îl cunosc majoritatea oamenilor, nu este decât o falsă dragoste, frică și încăpățânare care duc automat la suferință.
Atașamentele doar îl împiedică pe om să vadă esența realității și îl împing la rătăcirea în iluzii.
Atașamentele îndepărtează omul de adevărata natură a realității, îl îndepărtează de iubirea curată, aruncându-l în brațele unui sentiment trecător pe care îl confundă cu iubirea.
Atașamentele întrețin egoul omului, hrănesc sinele iluzoriu fortându-l pe om în acțiune în numele a ceva ce nu există. Din această cauza, cât timp vor exista atașamente va exista și inconștiență în această lume.
Când esența realității este înțeleasă atunci iubirea nu mai este preferențială, nu mai este doar față de oamenii din imediata apropiere sau doar față de cei din propriul trib, atunci iubirea este pretutindeni. Și nu este o iubire sufocantă plină de nevoi, ci este o iubire nemărginită care oferă tuturor sufletelor spațiul necesar pentru a se dezvolta, pentru a crește și a deveni una cu acea iubire.
Există două modalități prin care omul poate scapă de atașamente:
Prima presupune o sinceritate totală. Atunci omul își acceptă toate identificările pe care le are, permițând astfel atașamentelor să iasă la suprafață.
Și când atașamentele ies la suprafață atunci viața oferă ocazii pentru ca omul să dizolve acele atașamente. Atunci omul primește tot felul de oportunități pentru a trece peste propriile lui imagini.
Dar acesta este un drum lung și anevoios, un drum plin de suferință ce poate dura și o viață întreagă. Fiindcă în timpul în care omul se chinuie să își dizolve un atașament își poate forma altele două, căci încă este predispus la atașamente.
Și atunci ce este de făcut?
Mai există o modalitate de a dizolva atașamentele.
Pe acest drum omul observă deșertăciunea care îl înconjoară peste tot în această lume și refuză să o mai alimenteze pentru moment cu propria energie, fie că este vorba de acțiune fizică sau gând.
Extrăgându-se din jocul iluziilor, omul va avea acum la dispoziție un surplus de energie pe care îl poate folosi pentru a descoperi esența realității.
Dacă acel om va avea curajul și integritatea de a folosi acel surplus de energie doar pentru a descoperi adevărata natură a realității, atunci va fi luat într-o călătorie interioară diferită de tot ceea ce a trăit sau și-a putut imagina vreodată, o călătoria interioară ce va părea că se desfășoară cu viteza luminii, o călătorie interioară prin care vor fi arse toate atașamentele și la finalul căreia va rămâne doar esența realității.