Din păcate depresia a ajuns să fie normalitate în lumea în care trăim. Și este bineînțeles de așteptat să se întâmple așa într-o lume pierdută, care și-a uitat în totalitate originea.

În aparență cauza unei depresii poate fi o relație destrămată, o situație materială precară, și tot așa, dar întotdeauna cauza principală a depresiei este neconcordanța dintre ceea ce îți spune lumea că este viața și ceea ce simți cu adevărat că este, chiar dacă nu poți verbaliza acele sentimente.

Și conflictul asta generează o confuzie puternică în tine peste care nu o să poți trece vreodată consumând ceva din exterior, fie că este vorba de medicație sau informație. Nu cauta remediu tot in sursa bolii, tot in sistemul care te-a imbolnavit.

Undeva, îngropat adânc în tine, simți că nu ai nevoie de valorile pe care societatea pune preț, dar totuși, când le vezi cum îți scapă printre degete, ajungi să te sfârșești odată cu ele.

Ți s-a spus că viață trebuie să se întâmple într-un anumit fel și tot ce ai de făcut este să urmezi instrucțiunile societății. Și dacă ai urmat instrucțiunile, dar în același timp ai tanjit mereu după eliberarea adevărului intern, atunci conflictul nu poate fi ocolit, atunci depresia devine o certitudine, dar și cea mai bună prietenă, pentru că devine singura cale către dezvăluirea adevărului.

Crezi sau nu, poate îți sună pe dos, dar oamenii predispuși depresiei sunt acei oameni prin care lumina poate răzbate cel mai puternic. Restul îmbrățișează dogmele, se adorm singuri și sunt dispuși să se mintă o viață întreagă.

Dar ce este de fapt depresia? Când s-a născut prima dată depresia a fost doar un gând, un gând care a rezonat cu una din identificările pe care le ai. Prin această rezontanta gândul respectiv a reușit să crească, să devină mai frecvent și mai intens. Și dacă la început una din identitățile pe care le aveai a dat putere acelui gând, acum, după ce a crescut destul, s-a ajuns să se întâmple invers, gândul respectiv îți împuternicește identitatea.

Dacă identitatea ta era extrasă dintr-o relație atunci la destramarea acesteia urmează prăbușirea, căci asta înseamnă pierderea unei identități.

Dacă identitatea ta era extrasă din averea acumulată atunci odată cu pierderea averii apare colapsul.

Dacă identitatea ta era extrasă din credința că urmarea instrucțiunilor societații îți poate aduce liniștea și siguranța, atunci imposibilitatea de a le găsi duce automat la sufocare.

Și așa apare depresia, un gând mic care la început este împuternicit de o identificare, crește pe zi ce trece, devine mai dens și ajunge să contribuie la mărirea identificării.

Iar când identificarea respectivă nu își mai poate asigura continuitatea într-o lume în care totul piere din ce în ce mai repede, atunci urmează suferința.

Când gândurile sunt puternice, când sunt intense au efecte și asupra corpului. Inteligența corpului este afectată și apar tot felul de probleme care pot ajunge chiar să pună în pericol viața omului.

Bun, bun, așa se naște, așa crește, dar cum scăpăm de ea, cum scăpăm de depresie?

Dacă te interesează răspunsul la această întrebare înseamnă că incă nu te-ai distanțat de ceea ce ți s-a spus ca esti.

Cum îți poți vedea chipul în oglindă dacă stai cu nasul lipită de ea? Indiferent cât de mare ar fi nasul tău.

Fă un pas în spate, depărtează-te de tine pentru a putea privi depresia cu atenție.

Încearcă să fii mai interesată de ceea ce cunoaște toate experiențele tale, în loc de experiențe în sine. Fii mai interesată de faptul ca poti avea experiența depresiei, nu de depresie in sine, nu de conținutul ei, nu de ceea ce iți spune ea. Nu fii superficială în acest demers, la fel cum a fost societatea când te-a învățat pe tine despre viață. Nu te pierde în conținutul experienței. Și procedează așa până ajungi să realizezi că există ceva care cunoaște toate experiențele corpului și gândurile minții, indiferent care ar fi ele. Atunci ai reușit să te distanțezi de ceea ce credeai că ești sau de ceea ce ți s-a spus că ești. Acum ți-ai câștigat o mică libertate.

Gustul depresiei este încă acolo, dar acum ai posibilitatea să te uiți clar la ea, acum ești distanțată de ea, acum o poți vedea mai bine, acum o poți înțelege.

Așa că pune-te pe treabă, uită-te atentă la depresie, vezi din ce este făcută, vezi unde și cum apare. Acum poți să te duci încrezătoare înapoi spre ea să o studiezi în totalitate. Acum poți să te joci cu ea. Întoarce-o pe toate părțile, trage-o de urechi, gadil-o pe burtă, la fel cum ai face cu o pisicuță.

Fiindcă atunci când te joci cu un animalut distanța dintre tine și el dispare, atunci nu mai ai limite corporale, și chiar dacă te zgaraie în joacă, parcă nici nu simți durerea, și îți dai seama că sangerezi de abia după ce joaca se termină.

Fă la fel cu depresia, devino înapoi una cu ea.

Ce nebunie! După ce te-ai chinuit atât să te depărtezi de ea, acum te duci înapoi să o iei în brațe.

Da.

Pentru că acum știi clar că nu ești ceea ce ți se spusese, ceea ce credeai că ești, ceea ce credeai că vrei, acum știi cum și de ce s-a născut depresia, acum o înțelegi.

Fiindcă acum ești plină de compasiune vrei să o iei în brațe și să o lași să își găsească odihna veșnică în tine.