Care sunt motivele apariției acestei isterii generalizate în jurul gândirii pozitive?

Toată lumea te îndeamnă să gândești pozitiv dacă vrei să fii un om fericit, fără ca cineva să realizeze care sunt de fapt consecințele forțării unei gândiri pozitive.

Gândurile omului vin în mod natural pe baza personalității construite de-a lungul timpului.

Gradul în care gândul unui om poartă cu el lumina interioară a ființei este același cu gradul de adâncire al omului în adevărata sa natură.

Dacă omul este departe de adevărul intrinsec, atunci și gândurile lui vor fi lipsite de lumina.

Și un gând lipsit de lumină, de conștiență, te va duce automat la extrema negativă. Și sunt atât de mulți oameni pierduți, rătăciți, rupți de ființă, încât nu este de mirare că majoritatea gândurilor care plutesc sunt negative.

În aceste condiții este și normal ca numarul sinuciderilor să crească de la an la an (în momentul de față se estimează că la fiecare 40 de secunde un om își ia viața). Este normal că din ce în ce mai mulți oameni cad victime ale depresiei și ale altor boli mintale.

Gândurile negative sunt rezultatul firesc al îngroparii spiritului uman, din cauza dezvoltării omului într-o lume superficială, pierdută în conținut, deconectată de la esența realității.

Și cum pierzania lumii este în floare, bolile mintale iau de asemenea avânt.

Și atunci omul crede că este nevoie de forțare, de eforturi pentru a genera gânduri pozitive și a asigura astfel continuitatea, atât proprie cât și a întregului sistem construit prin inconștiență.

Doar că forțarea unui gând, indiferent de natura lui, duce la un conflict interior, rupe omul în și mai multe bucăți, mărește confuzia și suferința.

Fiindcă omenirea a evoluat în așa fel încât gândul să se nască în mod natural ca urmare a personalității omului, nu forțat. Orice forțare contravine de fapt personalității existente și duce la un conflict în interiorul omului care încă mai are identificări.

Pe lângă acest conflict, un gând forțat duce omul la o extremă. O gândire pozitivă forțată modelează ființa pentru a duce omul la extrema pozitivă.

Dar atât timp cât omul nu își cunoaște ființa, atât timp cât este rupt de adevărata natură a realitatii, el nu poate rămâne în extrema pozitivă, și va fi tras înapoi în mod violent, atât de violent încât va ajunge până la cealaltă extremă, la gândurile negative care duc automat la tristețe și depresie.

Și circul asta al extremelor va continua toată viața, transformând o ființă ce avea potențialul să fie expresia divinității în acest plan într-o caricatură lipsită de substanță.

Nu poți rămâne într-o extremă decât prin eforturi constante, eforturi care nu-s naturale, eforturi care sleiesc omul de puteri, de viață. Niciun om nu poate susține un efort continuu, indiferent că este vorba de efort fizic sau mintal.

În loc ca omul să facă eforturi pentru a genera gânduri pozitive, mai bine ar face un efort sincer și ar încerca să descopere sursa reală a gândului.

Atunci când gândul negativ îl bântuie pe om, observarea, analiza cât mai obiectivă a gândului este răspunsul. Fiindcă observarea îl poate ajuta pe om să își transceandă identitatea ce a construit acel gând. Lupta cu gândul negativ prin forțarea gândirii pozitive nu face decât să încurajeze, să mărească influența personalității creatoare care a dus la suferință, la ruperea de sursă, la gânduri lipsite de lumina.